Alianțe europene, 1725-1730

Această hartă arată alianțele schimbătoare din Europa între 1725 și 1730, o perioadă în care diplomația și încheierea tratatelor au fost esențiale pentru menținerea echilibrului de putere după Războiul de Succesiune Spaniolă (1701-1714). În 1725, Austria și Spania au semnat Tratatul de la Viena, formând o alianță care a alarmat alte puteri europene. Cooperarea lor a fost condusă de interese comune: Spania a căutat să recupereze teritoriile pierdute în Italia și Țările de Jos, în timp ce Austria spera să-și asigure influența în Europa Centrală și Marea Mediterană. Ca răspuns, Marea Britanie, Franța și Prusia s-au unit în Alianța Hanovrei (cunoscută și sub numele de Tratatul de la Hanovra) în 1725, cu scopul de a contracara ambițiile habsburgice și spaniole. Numele alianței a venit de la monarhul britanic George I, care a fost și elector de Hanovra în Sfântul Imperiu Roman. Un an mai târziu, Tratatul de la Berlin (1726) a adus Prusia mai aproape de Austria, arătând cât de repede se puteau schimba loialitățile în această epocă. Diplomația a fost fluidă și multe puteri și-au acoperit pariurile pentru a evita izolarea. Aceste tratate nu au dus imediat la război, dar au pregătit terenul pentru rivalități continue de-a lungul secolului al XVIII-lea, modelând în cele din urmă conflictele din Războiul de Succesiune Poloneză (1733-1738) și mai târziu Războiul de Succesiune Austriacă (1740-1748). Pe scurt, aceasta a fost o perioadă în care hărțile alianțelor se puteau schimba în câteva luni, reflectând echilibrul fragil de putere care a definit Europa modernă timpurie.